Cum poti sa iubesti un loc? (cu dedicatie pentru 2 prieteni)

Cum sa iubesti un loc? Din toata inima si cu toata pasiunea. Il caut pentru ca ma face sa simt ca traiesc, ca numai acolo exist cu adevarat, ca masca mea s-a pierdut undeva pe drum si ca voi intra pura si nestingherita. E complicele gandurilor si martorul aventurilor mele.

Cand sarut parca totul se raceste astfel incat sa simt doar caldura persoanei care imi este alaturi.

Cand ascult cum ea imi canta , parca totul se linisteste, sunetele se afunda in surdina si tot ce rasuna e vocea clara si melodioasa.

Cand privesc, parca cerul isi schimba culoare astfel incat sa fie si mai albastru, sa scoata in evidenta culoarea ochilor lui.

Cand ating parca totul devine imaterial, conturul lumii inconjuratoare creionandu-se dupa imaginatia mea.

Si pot sa visez. Si pentru cateva clipe pot sa uit ca totul nu e decat un vis si sa cred ca exista cu adevarat.

Ca talpile ma vor durea la fel fie de voi calca pe pietre sau pe nisip.

Ca soarele ma va orbi cu aceeasi intensitate fie el deasupra marii sau deasupra cladirilor obosite

Ca vantul va vuia la fel fie printre panzele unei corabii sau printre copacii infloriti.

My Guns’n'Roses story

            As many of the musical teenagers of my generation, I started my career in liking rock music with Linkin Park, a band I still respect and am fond of.

                I used to profoundly dislike Guns’n’Roses or the little I knew about them anyhow. Maybe I was just one of those persons who, as Slash said in his autobiography, didn’t get their music. What I certainly didn’t get was Axl’s high pitched but then I knew so little about good voices, guitars, riffs, chords or to what I now consider the actual spirit of rock’n’roll.

                How I came to like them, that’s a different kind of story. I was at a friend’s house and bunch of the guys there were playing Guitar Hero 2, I think. Most of us are familiar with that game. Anyhow, it looked interesting so I asked a friend to teach me how to play. While I was concentrating on hitting the notes a.k.a. colors and trying not to embarrass what was left of my dignity as a gamer I wasn’t paying much attention to the song I was playing. However, I finished soon enough to grab hold of the last part of the song which immediately caught my attention.

                “Hey, what band is that?” I asked.

                “Guns’n’Roses.” Someone said from behind.  I puffed and moved on to another song and my first experience with a Guns song was soon forgotten.

                Some week afterwards, I made acquaintance with one of my best friends’ neighbors. He played the guitar and asked me if I wanted him to play something for me. What he played was the intro of Sweet Child o’ Mine. It was then when it really caught me and I felt like I had missed out on something that would prove essential to my life. It was the second time I listened to Sweet Child o’ Mine.

                “What are you playing?”

                “Don’t you know Sweet Child o’ Mine? Guns’n’Roses?”

                Of course I’ve heard of them but it wasn’t really my cup of tea. So he sent me the song. What happens is that when I like a song, I usually put it on repeat and listen restlessly to it. For at least a weak I didn’t listen to anything else but Sweet Child o ’Mine. Afterwards, little by little, I discovered the rest. 

                Before that I wouldn’t put too much attention in knowing the members of a band, unless I really liked it.

                One day, I was at a concert in a public square that I love very much, Unirii and the guys played a cover of Sweet Child o’ Mine. The friend I was with was telling me just how talented Slash is. How talented who is? He did me the favor of enlightening me by letting me know that Slash was the guitarist of Guns’n’Roses.

                I can say that was the day when my madness began. I became “die-hard” Guns’n’Roses fan and the fact that I’m never going to see them in a concert, with the line-up that made me love their music so much almost makes me cry. I would probably but if I weren’t a person that seldom cries.

                One year later, I took on guitar and of course, the first song I ever tried my hand at was Sweet Child o’ Mine. Guns and Slash in particular will always influence the music I’ll end up making. They were the first band whose albums I knew, whose concerts I watched over and over again, whose music I wanted to play. Moreover, the love for them opened my perspectives to many bands I had overlooked, like Aerosmith, Motley Crue, etc.

                My friends are used to that already and I’m still surprised that they even let me go near a jukebox that has Guns’n’Roses ready to be listened to.

My influence while writing this is Appetite for Destruction and reading Slash’s autobiography.

Singura

Demult n-am mai simtit nevoia sa fac 2 lucruri: sa plang si sa scriu in romana.

Desi o simt in adancul pieptului, lacrimile nu vor sa-si dea drumul.

Sunt inconjurata de atatia oameni minunati si totusi ma simt mai singura decat oricand. Stiu ca exista lucruri ascunse. Lucruri care pot fi aflate numai prin metode “neortodoxe”, metode care atenteaza la etica, loialitate si prietenie. Si totusi sunt pe margine. Nu sunt si nici nu reprezint ceea ce credeam a fi.

Maretia este doar pentru unii.

Ma regasesc in versurile Bon Jovi mai mult ca si oricand.

Mi-as dori sa fiu o fugara, sa fug de realitatea care nu-mi palce si pe care nu credeam ca o voi descoperi vreodata. Am fost aruncata in bezna si ma infrunt cu intunericul. Nu mi-e frica. Ne-am inteles bine dintotdeauna. Insa nu aceasta este conceptia mea despre viata.

Paote sunt geloasa si nu stiu. Se spune ca uneori nu constientizezi anumite sentimente.

Totul este in ceata .

Dar maine va fi soare, cred.

LEAPSA :(200)8 care le-ai facut anul trecut

Banuiam ca va veni si momentul in care va trebui sa fac bilantul. Deci, sa vedem…

1. Am facut 18 ani. Nu stiu daca aceasta poate fi considerata ca si o actiune a carei regizor sunt eu , dar luand in considerare ca am ajuns si eu acum printre oamenii care pot ajunge la inchisoare (schimbare “majora” pe care o mentionez tot timpul cand sunt intrebata daca ma simt altfel de cand am facut 18 ani) ma pot mandri ca acum imi am viata in propriile maine putin mai mult decat inainte.

2. Am ajuns la Vama Veche. Un loc a carui farmec e, cum am mai spus si cu alte ocazii, atemporal.

3. Am mers in Anglia. A fost o experienta cu totul si cu totul speciala. Era interesant sa ma aflu intr-o tara in care daca, pe strada, vorbeam limba mea nu ma intelegea nimeni …in schimb, vorbeam limba engleza si mi se deschideau atatea usi. Initial vroiam sa scriu “limba lor”, dar am inteles ca engleza face parte din mine la fel de mult ca si romana. Am calcat pe meleagurile in care legendele traiesc, unde se spune ca a fost Camelot, ca a trait Regele Arthur, urmat de loialii sai cavaleri, unde si astazi, dintr-o pestera sa aude strigatul vrajitorului Merlin.

4. 8thanimeinstinct. Pentru mine inseamna atat de mult incat restul cuvintelor ar fi de prisos. Si orice s-ar intampla stiu ca, in final, merita.

5. Mi-am cumparat Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde. Am cautat cartea aceasta timp de 2 ani si a fost nevoie sa ajung in Anglia ca s-a fac rost de versiunea ei in engleza. Mi-e imposibil sa descriu sentimentul care l-am avut atunci cand am dat peste ea pe raftul unui anticariat englez.

6. Am cunoscut oameni. Unii care mi-au facut mult bine, altii care s-au dovedit a fi contrarul a ceea ce ma asteptam, unii care pur si simplu mi-au deschis ochii, dar toti m-au impins catre un drum pe care nu l-as schimba pentru nimic in lume.

7. Converse. Mi-am luat prima mea perche originala si oricat de superficial este, a fost o mare bucurie in acel moment si inca este. Ma ajuta sa fiu mai aproape de ceea ce sunt cu adevarat.

8. Am inceput sa invat sa cant la chitara. Cred ca e realizarea de care sunt cel mai mandra.

Cei ce nu stiu daca vad sau nu

Am vazut cumva primul fulg de nea si nu stiam? Mi s-a intamplat asta acum cateva saptamani si de atunci ma tot bantuie acest gand. Poate ca sunt atatea lucruri pe care refuz sa le vad si, deci, refuz sa le traiesc. Poate ca sunt atatea lucruri care pur si simplu imi scapa. Ah, cateodata ma gandesc … poate cat de norocosi sunt ignorantii. Atat de fericiti in simplitatea lor. Atat de nestiutori, dar pe atat de intense sunt trairile lor. Oare trairea pura, virgina se compara cu trairea carbonizanta de geniu? Si noi, cei mediocrii, “cautatorii de sensuri” chiar suntem “iremediabil pierduri”? Suntem incompleti si vedem, simtim, traim incomplet? Ravnim la mai mult? Si ajungem mai sus … sau mai jos? E o panta si trebuie sa stii sa-ti mentii echilibrul, trebuie sa inveti si sa crezi. Mai presus de tot, trebuie sa crezi. In inceputuri noi, in vise imposibile caci numai asa le vei face posibile, le vei face realitatea pe care o credeai utopica. Dar, acum, ma intreb oare eu am invatat mai mult sau pur si simplu am descoperit niste banalitati care existau in mine si eu, datorita unui fapt pe care nu mi-l pot explica, negam existenta lor? Nu stiu daca vad sau nu, nu stiu daca vad o realitate  sau o iluzie, nu stiu daca trebuie sa cred sau daca trebuie sa-mi acopar urechile, insa stiu ca simt … tot mai puternic … mai energic … mai viu…

Daca(Leapsa)

Ce-ai fi dacă ai fi (nu ce ai vrea sa fii, ci ce ai fi):

O piesă de îmbrăcăminte: Un maieu negru dantelat, pe care-l porti atunci cand vrei sa te simti speciala si admirata.

O pereche de încălţări: Probabil o pereche de conversi funky, care sa fie impreuna cu tine si la bine si la rau.

O bijuterie: O cruce de argint, cu pietre negre. Doua credinte in una.

O carte: The Picture of Dorian Gray (de Oscar Wilde). “I knew that I had come face to face with some one whose mere personality was so fascinating that, if I allowed it to do so, it would absorb my whole nature, my whole soul, my very art itself.”

Un artist: Proabil o scriitoare sau o muziciana, cu suflet secatuit, prins intre 2 carari ale creatiei, intre inspiratie si uitare.

O melodie/piesă/cântec: Alice Cooper – Poison (I want to hurt you / Just to hear you screaming my name) – despre dragoste obsesiva.

Un film: Dangerous Beauty

O ţară: Egipt – crezi ca-l cunosti si afli ca de fapt nu stii nimic, ca mai sunt mistere de aflat, aventuri de trait, personalitati de descoperit.

Un oraş: Amsterdam – un oras despre care se credea a fi a tuturor posibilitatilor, o oaza de creativitate si excentrism.

Un obiect: o masca – pentru acele momente in care vrei sa seduci necunoscutul

Not for understanding

Yes! I was laughing. It was a fake. Oh, how I’ve been lying, and what a fool you’ve been. And you’ve believed eveything. How can you be so blind?

And, oh, how you’ve made me cry. And now you atone? Have your sins been to heavy? Are they heavier than mine? Say what you must but I shall not go back. I never go back. Things never go back.

Ganduri de letargie

Incerc sa imi explic un sentiment care ma incolteste de ceva timp. Asta daca putem numi letargia un sentiment. O stare de goliciune. O gandire ilogica. O razvratire impotriva nimicului. Dar atunci cand nimicul acela se naste din ceva? Cand intr-un fel speri ca exista ceva acolo unde altii nu vad decat pustietate. Ca totul nu a fost sters, ca inca traieste chiar si daca e numai sub forma unei amintiri despre care nu stii daca a fost realitate sau iluzie. Cand te intrebi daca ceea ce a fost foc pentru tine e pentru altcineva macar ceva mai mult decat fire de cenusa. Cand te intrebi daca totul e pierdut sau nu. Si gandurile se amesteca si nu te lasa  sa traiesti, te impovareaza atat de mult incat te arunca intr-o stare de nesimtire.

Depresia

Nu-mi place sa scriu despre fericire, despre lucruri frumoase, despre cum canta pasarelele, despre cum straluceste soarele. Caci s-a lasat noaptea, poate mai degraba decat ar fi trebuit si ma incearca un sentiment sinistru. Impotriva lumii si impotriva mea. Imi vad sufletul ca pe o umbra, translucida si pacatoasa. Il vad obosit de atatea incercari, plictisit de atata rutina si amortit din lipsa. Lipsa de dragoste. Lipsa de pasiune. Lipsa de viata. Depresia e o moarte spirituala. Imi impusc sufletul, il arunc la o parte numai pentru a-i simti lipsa in fiecare moment. Ma joc cu sanatatea lui, o fac cu cruditate. De ce as avea mila cand el e asa de slab? Si totusi cateodata e atat de orb. Atunci se razvrateste si singura modalitate de a-l imblanzi este sa-l omor. Numai pentru a renaste a 2-a zi.

intrebarea de 5 ani

Exista o intrebare la care incerc sa imi raspund de vreo 5 ani. De ce oamenii is fac rau singuri? Din inconstienta? Si cand acest factor nu intervine atunci care e raspunsul? Ceea ce imi trece prin minte acum este: neputiinta de a iesi dintr-un cerc vicios. Dar (din nou dar) este oare posibil sa existe neputiinte de neinvins? Dintotdeauna am fost de parere ca nu, dar acum incep incetul cu incetul sa mi-o schimb.