Acum cateva zile ma plimbam pe strada cu o carte in mana. “Stralucirea si suferintele curtezanelor” de Balzac. Mi-o cumparasem cu numai cateva minute inainte si inca puteam simti mirosul invechit de biblioteca. Vantul adia usor si simteam cum fosnetul copacilor ma acompania. Nu conta ca imi era frig, randurile lui Balzac imi captasera toata atentia si nu-mi mai pasa incotro ma indrept atata timp cat povestea sa aprofunda si mai tare. Ca de obicei, mintea-mi era antrenata intr-o fantezie, traiam impreuna cu Lucien, cu Esther dar de fiecare data cand se termina pagina, un gand imi trecea prin minte. Pana atunci nu ma ciocnisem de nimeni, nu ma impedicasem si nu calcasem in nici o groapa, lucruri total nefiresti pentru firea mea visatoare. M-am oprit langa un zid inalt de fier, in jurul caruia era ridicata o bordura. M-am asezat pe betonul rece, am asezat cartea langa mine si am inceput sa privesc in jur. Ceea ce nu observasem pana atunci era privirile de mirare pe care mi le aruncau trecatorii. Dintr-o data mi s-a parut romantica ideea de a ma ciocni pe strada cu cineva care citeste…dar in ziua de astazi, cand te mai ciocnesti pe strada, cu un om cu o cartea in mana?
Nov14
About the vile 