Ganduri de letargie

Incerc sa imi explic un sentiment care ma incolteste de ceva timp. Asta daca putem numi letargia un sentiment. O stare de goliciune. O gandire ilogica. O razvratire impotriva nimicului. Dar atunci cand nimicul acela se naste din ceva? Cand intr-un fel speri ca exista ceva acolo unde altii nu vad decat pustietate. Ca totul nu a fost sters, ca inca traieste chiar si daca e numai sub forma unei amintiri despre care nu stii daca a fost realitate sau iluzie. Cand te intrebi daca ceea ce a fost foc pentru tine e pentru altcineva macar ceva mai mult decat fire de cenusa. Cand te intrebi daca totul e pierdut sau nu. Si gandurile se amesteca si nu te lasa  sa traiesti, te impovareaza atat de mult incat te arunca intr-o stare de nesimtire.